Pentru ca e duminica seara, si e noiembrie, si ......

 

Pentru ca e duminica seara, si e noiembrie, iar in casa, dupa lungi asteptari iata ca se simte putina caldura, mi-am zis ca ar fi placut sa-mi aduc si in suflet putina caldura si bucurie, asa ca m-am intros spre o zona foarte draga mie si anume muzica de opera. Rascolind printre dvd-uri, brusc imi vine in minte un nume: Anna Netrembko, o vazusem in Romeo si Julieta, pur si simplu ma fascinat. Cum nu aveam nimic cu Ea, merg la calculator si iata ce am gasit:  "La Traviata" un spectacol senzational, mai ales prin abordarea total modernista a regizorului Willy Decker.Spectacolul se desfasoara intr-un decor pe cat de simplist pe atat de expresiv, frumoasa poveste a lui Verdi consumandu-se in umbra mitului timpuli [ceasul] si al destinului [doctorul]. In rolurile principale, Anna Netrembko, una dintre cele mai talentate soprane din lume, cu un temperament si o expresivitate de o naturalete seducatoare si nu mai putin celebrul Rolando Villazon.

 

 

 

 

 

                                                          

Un gand dintr-o noapte albastra.

Un huruit obosit ma trezaste, aceiasi fereastra defecta a vecinului: desteptatorul

meu in diminetile tarzii. Simt lumina puternica pe pleoape, cred ca e tarziu.

Deschid ochii, printre degete imi scapa stiloul, sper ca nu…..  ,ba, da, langa mine


 se intinde o mica pata albastra de cerneala. In jur, cateva coli de hartie

mototolite se imprastie in timp ce ma ridic, valsand lenes spre podea. Un zambet amar

ma incearca:  iar am adormit printre harti si ganduri. Ma apropii

de fereastra si o deschid larg, iata-ma dincolo de portile unei nopti albastre.

Un aer rece ma izbeste peste fata. Gradina din spatele bolcului inca mai doarme,

doar  caderea unei frunze,  lovindu-se de crengi mai tulbura linistea.

Nu stiu de ce, dar imi place toamna, sau, poate,  …emotia, nostalgia?

Mi-ar prinde bine un ceai cald, il pregatesc, imi iau o cana, trag un scaun sa ma

asez la masa, dar nu, mai bine merg in dormitor. Asez cana pe noptiera, ma aplec si

adun colile de pe jos, le asez pe genuchi netezindu-le, cuprind cana in palme intr-o

imbratisare egoista [imi place si vreau caldura ei]. Mireasma aburului imi da o stare

de bine, gust cate putin din licorea de plante si citesc:

Norocul.

Daca m-ai intreba ce e norocul,

Oare ce ti-asi raspunde?

Sincer, nu stiu!

Poate ti-asi spune ca norocul este viata,

Dar ce stim noi despre viata?

Poate ti-asi spune ca norocul e iubire,

Dar oare ce stim noi despre iubire?

Poate ti-asi spune ca norocul e bucuria

de a privi o floare, sau bucuria de a alerga

prin ploaie, bucuria de a darui sau  de a putea alege.

Dar ce stim noi despre bucurie?

Poate ti-asi spune ca norocul e mangaiere,

candoare, adevar, sinceritate, iertare.

Dar , oare, stim noi ceva despre toate acestea?

Poate ti-asi spune ca noroc esti Tu, sau El, sau Ea, sau Eu.

Dar, oare ce stim despre noi?

Sau , poate ti-asi spune ca norocul este tot ce ne atinge

intr-un anume fel, smulgandu-ne un zambet, sau un freamat,

sau o lacrima, sau …

Noroc cred ca poate fi orice.

Chiar si o potcoava.

[dangrigore – un gand dintr-o noapte albastra]

....si iată, încă puţin si se sfarseste încă o zi, o zi ce a stat în umbra celei de ieri: vineri 1 Noiembrie "joia Pacatosilor".
Dar despre ce a fost vorba si de ce aceasta zi a fost mai speciala .

Pentru inceput o zi banala, cu munca, multa munca si nervi intinsi la maxim, apoi o prezentare destul de interesanta cu dr. Sanziana Gradinaru si prof. Lupuleasa, care sa terminat mai devreme decat ma asteptam, asa ca era ora 17:30 si mai erau cam doua ore pana la cel mai asteptat moment din zi. Ce era de facut? Cam putin timp sa merg pana acasa si uite asa am hotarat: hai sa fac o plimbare. Ma urc in primul autobuz, cobor la Romana si o iau usor prin multime spre Universitate, aici cobor in pasaj unde ma intampina un miros placut de gogosi calde, imi amintesc ca nu am mancat nimic toata ziua, cumpar doua, dar ....unde sa le mananc? Cum nu-mi place sa servesc masa in public, imi vine o idee: merg in Cismigiu. Minunat, parcul era aproape pustiu, doar cativa adolescenti pe cate un colt de banca experimentand poate primul sarut si cate un batranel plimbandu-si catelul. Mi-a placut, de mult nu mai gustasem farmecul noptilor prin Cismigiu, dar uite ca sa facut tarziu si trebuie sa ajung la Teatrul Elisabeta, intru in sala, imi gasec locul, ma asez si astept. Nu trece mult si spectacolul incepe. "Joia Pacatosilor" un spectacol senzational atat prin simplitate, naturalete cat si prin profunzime, il recomand tuturor, o frumoasa si interesanta poveste de viata in care ne putem regasi fiecare, o poveste cum numai Alina Manole si Raul Kusak stie sa o spuna. Am ajuns acasa tarziu, inca robit de emotii si multe, multe amintiri. Of ...Alina, Alina, ...cum mi-ai rascolit trecutul si mai facut sa deschid acea "cutiuta" de care chiar credeam ca am uitat, dar se pare ca povestea se repeta, am deschis geanta si am scos doua bilete, biletele de la spectacol, unul utilizat, iar celalat intreg, si ma intreb: oare cine e pacatosul? Si uite asa mai toata noaptea "am desenat biciclete cu roti umede de poezie" iar daca nu am putut face, macar am visat "stele patrate"